8 feb. 2012

Balonarea, o problema cotidiana

Te străduieşti să-ţi menţii silueta sau chiar să slăbesti, dar eforturile tale sunt în zadar dacă balonarea nu-ţi dă pace. Află cum poţi scăpa de ea prin dietă şi ce medicamente te pot ajuta.

Pe lângă faptul că abdomenul tău devine proeminent atunci când eşti balonată, ai şi o senzaţie neplacută de stomac plin, crampe abdominale şi greaţă.

Dacă persistă în ciuda măsurilor luate, balonarea ar putea fi simptomul unei probleme gastrice, de exemplu o intoleranţă alimentară sau sindromul colonului iritabil. Totuşi, de cele mai multe ori, balonarea este o urmare a stilului de viaţă greşit.


De ce apare balonarea?

Nu trebuie să fii specialist ca să ştii că balonarea este o acumulare de gaze în intestine. Ele ajung acolo fie pentru că înghiţi aer, fie rezultă din descompunerea alimentelor pe care le consumi.

Când fumezi, când bei cu paiul, când mesteci gumă sau sugi bomboane, dar mai ales cand consumi băuturi carbogazoase, înghiţi aer. Totuşi, de obicei acesta nu este de ajuns pentru a provoca balonarea.

În general, gazele în exces care îţi umflă abdomenul se produc în urma digestiei. Metanul, hidrogenul, nitrogenul, oxigenul şi dioxidul de carbon - acestea sunt gazele vinovate - se produc atunci când bacteriile din sistemul digestiv descompun resturile de alimente, în special zaharurile, amidonul, celuloza, care nu au fost digerate şi absorbite în organism.

Lucrurile se complică atunci când apare şi constipaţia. Cu cât resturile rămân mai mult în colon, cu atât produc mai multe gaze, iar dacă gazele nu sunt eliminate cantitatea lor creşte continuu.


Cum previi balonarea?

Bineînţeles, printr-o dietă care exclude alimentele bogate în amidon: cartofi, careale, varză, fasole, varză de Bruxelles, ceapă, morcovi, caise, prune, conopidă, broccoli, mazăre etc.


Ce mai poţi face:

• Mănâncă doar atât cât să te saturi. Excesul de alimente produce balonare. Ideal este să mănânci puţin şi des.

• Mestecă bine şi încearcă să nu vorbeşti în timp ce mănânci ca să nu înghiţi aer.

• Evită grăsimile. Acestea încetinesc digestia, deci alimentele au mai mult timp ca să fermenteze

• Evită băuturile carbogazoase - inclusiv berea - şi caută să bei din pahar, încet, nu cu paiul.

• Guma de mestecat te ajută să-ţi curăţi dinţii după masă, dar se mestecă numai 5-10 minute. Guma mestecată toată ziua te face să înghiţi aer. La fel şi bomboanele tari, tip drajeuri.

• Renunţă la fumat. De fiecare dată când tragi din ţigară înghiţi şi aer.

• Evită alimentele şi băuturile fierbinţi pentru că, încercând să le răceşti în gură, ai tendinţa de a înghiţi aer.Dacă balonarea nu încetează în ciuda acestor măsuri probabil că ar fi mai înţelept să consulţi medicul pentru a exclude o posibilă afecţiune gastroenterologică.


Cum tratezi balonarea?

În afara schimbărilor care ţin de dietă există şi medicamente, naturiste sau nu, care te pot ajuta să scapi de balonare. Le poţi lua atunci când simptomele au apărut deja sau după o masă bogată în alimente periculoase.


Ce am găsit la farmacie:

• Espumisan, 30 mililitri, 11 lei

• Espumisan, 25 capsule, 23 lei

• Sab Simplex, 20 pastile, 11 lei

• Sab Simplex, 30 mililitri, 16 lei

• Cărbune medicinal, 30 pastile, 8 lei


Produse naturiste:

• Gasex, 20 pastile, 7 lei

• Favicalm ceai, 5 lei

• Sirop natural de mentă, 500 ml, 10 lei

• Coada şoricelului, 30 capsule, 8 lei

• Levocarbon, 30 capsule, 8 lei


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu