6 feb. 2012

Pneumonia

Pneumonia reprezinta inflamarea parenchimului pulmonar prin actiunea unor agenti patogeni.

Forma cea mai frecventa de pneumonie este inflamatia de cauza bacteriana, provocata de pneumococi, care se recunoaste foarte bine la un examen radiografic. Riscul de pneumonie este ridicat daca tesutul pulmonar este deja deteriorat prin afectiuni preexistente.

Tratamentul pneumoniei cuprinde masuri generale de ameliorare a simptomatologiei si de anihilare medicamentoasa a agentilor patogeni. Rata de mortalitate a pacientilor cu pneumonie este relativ mare, foarte periculoase in acest sens fiind infectiile nosocomiale (contractate in spital) cu agenti patogeni rezistenti la medicatia actuala. In cazurile grave apare insuficienta respiratorie sau cardiaca. In prezent exista formule de vaccin impotriva anumitor germeni care determina pneumonia.


Definitie

Pneumonia se defineste ca fiind inflamarea tesutului pulmonar in urma unei infectii, care poate evolua acut sau cronic.

Pe langa pneumonia de cauza infectioasa, parenchimul pulmonar se poate inflama prin contactul cu iritanti chimici sau fizici. In acest caz vorbim de pneumonita.

La nivel pulmonar se desfasoara procesul vital al respiratiei. Oxigenul trece din caile respiratorii in sange, iar produsii de catabolism, cum ar fi dioxidul de carbon, sunt transferati din sange in caile respiratorii, pentru a fi eliminati la exterior. Astfel, deteriorarea functionalitatii pulmonare pune in pericol viata pacientului.


Clasificare


In functie de localizare:

In functie de segmentul de tesut pulmonar afectat, se distinge intre pneumonia interstitiala si cea alveolara. In cazul pneumoniei interstitiale este afectat tesutul care inconjoara alveolele, pe cand pneumonia alveolara vizeaza chiar alveolele pulmonare.


In functie de extindere:

A. Pneumonia lobara: afecteaza un lob pulmonar in intregime;
B. Pneumonia lobulara: afecteaza un lobul pulmonar. Datorita faptului ca in acest caz pot exista unul sau mai multe focare inflamatorii, acest tip de pneumonie se mai numeste pneumonie de focar.


In functie de tabloul clinic:

In functie de manifestarile clinice si de germenii patogeni raspunzatori, pneumoniile pot fi tipice si atipice, acestea din urma fiind foarte rare.


In functie de rezervorul de infectie:

Pneumoniile se pot clasifica si in functie de locul unde s-a infectat bolnavul:
-infectii nosocomiale (contractate in spital);
-infectii non-nosocomiale (contractate in afara mediului spitalicesc);
Aceasta categorie de clasificare este importanta mai ales datortia faptului ca agentii patogeni din mediul spitalicesc sunt de regula foarte agresivi si rezistenti la medicatia uzuala (antibiotice, etc.).


Incidenta pneumoniilor

Anual se inregistreaza 3 pana la 5 milioane de decese datorita pneumoniei. In Europa de vest, pneumonia ocupa locul I intre cele mai frecvente cauze de deces de etiologie infectioasa.

Grupele de risc sunt reprezentate de persoanele cu imunodepresie, persoanele in varsta si copiii mici. Se estimeaza ca 5% din totalul persoanelor internate in spital sufera de pneumonie. Aproximativ 1 pana la 5% din bolnavi au contractat boala prin manevre iatrogene (tehnici medicale).

S-a constatat ca varful de incidenta este atins mai ales de pneumoniile virale si cele produse de pneumococi in lunile reci ale anului.

Sursa: romedic.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu