1 dec. 2012

6 obiceiuri proaste care provoacă acnee


Acneea este influenţată de obiceiurile tale, iar dacă ai observat că situaţia se înrăutăţeşte înseamnă că faci ceva greşit. Află de ce anume trebuie să te fereşti pentru a preveni apariţia coşurilor şi, implicit, agravarea problemei.

Anumite ritualuri pe care le ai în fiecare zi îţi pot pune în pericol tenul, mai ales dacă este predispus spre îngrăşare. "Persoanele care au predispoziţie la acnee prezintă de cinci ori mai multe celule ale pielii comparativ cu acelea lipsite de astfel de probleme, producând mai mult sebum decât acestea din urmă", susţine Annet King, director în cadrul Institutului Internaţional de Dermatologie. Specialista prezintă câteva ritualuri care îţi pot agrava problema:

1. Machiajul poate irita tenul

Anumite ingrediente din produsele cosmetice pot irita tenul, favorizând apariţia acneei, avertizează medicul dermatolog Annet King. Încearcă să eviţi produsele care conţin coloranţi artificiali (în lista cu ingrediente îi găseşti sub denumirea "FD&C"), lanolină (grăsime de oaie), ulei mineral şi alţi derivaţi din petrol, parfumuri sintetice.

Alege produsele care sunt etichetate că fiind noncomedogene şi hipoalergenice. "Există şi produse de machiaj special formulate pentru a trata acneea, care conţin ingrediente că bezoil peroxid sau acid salicilic", spune medicul dermatolog Andra Cristea.

2. Foloseşti produse care usucă tenul

Chiar dacă ţi se pare o idee bună să foloseşti loţiuni tonice cu alcool, loţiuni pentru curăţarea tenului sau săpunuri care usucă tenul gras cu tendinţa acneică, specialiştii avertizează să nu le foloseşti. Nu vei face decât să stimulezi şi mai mult secreţia de sebum, avertizează dr. King.

3. Produsele pentru păr pot bloca porii

Nu te-ai gândi că fixativul sau spuma pe care le foloseşti ca să-ţi aşezi coafura ar putea să dăuneze tenului. Ingredientele din produsele pentru coafat rămân pe firul de păr, le transferi pe pernă, dormi cu faţa pe ea şi pot să blocheze porii, avertizează dermatologul.

4. Nu obişnuieşti să cureţi ustensilele pentru machiaj

Bureţii şi pensulele pe care le foloseşti pentru aplicarea machiajului sunt o sursă nesfârşită de bacterii care pot favorizeze acneea. De aceea este recomandat ca bureţii să fie de unică folosinţă, iar pensulele să fie curăţate măcar o dată pe săptămână.

5. Ciocolata şi alte alimente agravează acneea

Nu există studii care să confirme faptul că ciocolata sau anumite alimente au legătură cu evoluţia acneei, însă există persoane care au observat în cazul lor o legătură între alimentaţie şi leziunile acneice. Dacă sunt alimente care ai observat că îţi agravează acneea, cea mai bună abordare este evitarea lor, însă nu există un sfat universal valabil în acest sens. 

6. Pulverizezi parfumul în zona gâtului

Este greşit pentru că parfumul sintetic poate să cauzeze şi să agraveze acneea în cazul în care ai tenul cu tendinţă acneică. Este recomandat să pulverizezi parfum pe încheietura mâinii şi să o duci apoi la gât/decolteu. Mare atenţie şi la produsele pentru baie care conţin parfum sintetic!

Sursa: eva.ro 
Foto: eva.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu